Vechiul Testament Noul Testament  X 

Luca               1      2      3      4      5      6      7      8      9    10    11    12    13    14    15    16    17    18    19
    20    21    22    23    24


Capitolul 9

1. Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpīnire peste toţi dracii, şi să vindece boalele.
2. Apoi i-a trimes să propovăduiască Īmpărăţia lui Dumnezeu, şi să tămăduiască pe cei bolnavi.
3. "Să nu luaţi nimic cu voi pe drum," le-a zis El; "nici toiag, nici traistă, nici pīne, nici bani, nici două haine.
4. Īn orice casă veţi intra, să rămīneţi acolo, pīnă veţi pleca din locul acela.
5. şi dacă nu vă vor primi oamenii, să ieşiţi din cetatea aceea, şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre, ca mărturie īmpotriva lor."
6. Ei au plecat, şi au mers din sat īn sat, propovăduind Evanghelia, şi săvīrşind pretutindeni tămăduiri.
7. Cīrmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvīrşite de Isus, şi sta īn cumpănă, neştiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a īnviat Ioan din morţi;
8. alţii ziceau că s-a arătat Ilie; şi alţii ziceau că a īnviat vreun prooroc din cei din vechime.
9. Dar Irod zicea: "Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare acesta, despre care aud astfel de lucruri?" şi căuta să-L vadă.
10. Apostolii, cīnd s-au īntors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i-a luat cu Sine, şi S-a dus la o parte, līngă o cetate, numită Betsaida.
11. Noroadele au priceput lucrul acesta, şi au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Īmpărăţia lui Dumnezeu, şi vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare.
12. Fiindcă ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s-au apropiat, şi I-au zis: "Dă drumul noroadelor, ca să se ducă īn satele şi cătunele de primprejur să găzduiască şi să-şi caute de ale mīncării; pentrucă aici sīntem īntr-un loc pustiu."
13. Isus le-a zis: "Daţi-le voi să mănīnce!" Dar ei au răspuns: "N-avem decīt cinci pīni şi doi peşti; afară numai dacă ne vom duce noi īnşine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta."
14. şi erau aproape cinci mii de bărbaţi. Isus a zis ucenicilor Săi: "Puneţi-i să şadă jos īn cete de cīte cincizeci."
15. Aşa au şi făcut: i-au pus pe toţi să şadă jos.
16. Isus a luat cele cinci pīni şi cei doi peşti, şi-a ridicat ochii spre cer, şi le-a binecuvīntat. Apoi le-a frīnt, şi le-a dat ucenicilor să le īmpartă norodului.
17. Au mīncat toţi, şi s-au săturat; şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu fărămiturile rămase.
18. Īntr-o zi, pe cīnd Se ruga Isus singur deoparte, avīnd cu El pe ucenicii Lui, le-a pus īntrebarea următoare: "Cine zic oamenii că sīnt Eu?"
19. Ei I-au răspuns: "Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii zic că eşti Ilie; alţii zic că a īnviat un prooroc din cei din vechime."
20. "Dar voi", i-a īntrebat El, "cine ziceţi că sīnt?" "Hristosul lui Dumnezeu!" I-a răspuns Petru.
21. Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta.
22. Apoi a adăugat că Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrīni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorīt, şi a treia zi să īnvieze.
23. Apoi a zis tuturor: "Dacă voeşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea īn fiecare zi, şi să Mă urmeze.
24. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine īşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mīntui.
25. şi ce ar folosi un om să cīştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine īnsuş?
26. Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, cīnd va veni īn slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor īngeri.
27. Adevărat vă spun, că sīnt unii din cei ce stau aici, cari nu vor gusta moartea, pīnă nu vor vedea Īmpărăţia lui Dumnezeu.
28. Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov, şi S-a suit pe munte să Se roage.
29. Pe cīnd Se ruga, I s-a schimbat īnfăţişarea feţei, şi īmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare.
30. şi iatăcă stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie,
31. cari se arătaseră īn slavă, şi vorbeau despre sfīrşitul Lui, pe care avea să-l aibă īn Ierusalim.
32. Petru şi tovarăşii lui erau īngreuiaţi de somn; dar, cīnd s-au deşteptat bine, au văzut slava lui Isus, şi pe cei doi bărbaţi cari stăteau īmpreună cu El.
33. Īn clipa cīnd se despărţeau bărbaţii aceştia de Isus, Petru a zis lui Isus: "Īnvăţătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie." Nu ştia ce spune.
34. Pe cīnd vorbea el astfel, a venit un nor, şi i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au spăimīntat, cīnd i-au văzut intrīnd īn nor.
35. şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: "Acesta este Fiul Meu prea iubit: de El să ascultaţi."
36. Cīnd s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut, şi n-au spus, īn zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră.
37. A doua zi, cīnd s-au pogorīt de pe munte, o gloată mare a īntīmpinat pe Isus.
38. şi un om din mijlocul mulţimii a strigat: "Īnvăţătorule, rogu-Te, uită-Te cu īndurare la fiul meu, fiindcă īl am numai pe el.
39. Īl apucă un duh, şi deodată răcneşte; şi duhul īl scutură cu putere, aşa că băiatul face spumă la gură, şi cu anevoie se duce duhul dela el, după ce l-a stropşit de tot.
40. Am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, şi n-au putut.
41. "O neam necredincios şi pornit la rău", a răspuns Isus; "pīnă cīnd voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău."
42. Pe cīnd venea băiatul, dracul l-a trīntit la pămīnt, şi l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, a vindecat pe băiat, şi l-a dat īnapoi tatălui său.
43. şi toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu.
44. "Voi ascultaţi bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat īn mīnile oamenilor!"
45. Dar ucenicii nu īnţelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă; şi se temeau să-L īntrebe īn privinţa aceasta.
46. Apoi le-a venit īn gīnd să ştie cine dintre ei ar fi cel mai mare.
47. Isus le-a cunoscut gīndul inimii, a luat un copilaş, l-a pus līngă El,
48. şi le-a zis: "Oricine primeşte pe acest copilaş, īn Numele Meu, pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimes pe Mine. Fiindcă cine este cel mai mic īntre voi toţi, acela este mare."
49. Ioan a luat cuvīntul, şi a zis: "Īnvăţătorule, noi am văzut pe un om scoţīnd draci īn Numele tău; şi l-am oprit, pentrucă nu merge după noi."
50. "Nu-l opriţi", i-a răspuns Isus, "fiindcă cine nu este īmpotriva voastră, este pentru voi."
51. Cīnd s-a apropiat vremea īn care avea să fie luat īn cer, Isus şi-a īndreptat faţa hotărīt să meargă la Ierusalim.
52. A trimes īnainte nişte soli, cari s-au dus şi au intrat īntr-un sat al Samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit.
53. Dar ei nu L-au primit, pentrucă Isus Se īndrepta să meargă spre Ierusalim.
54. Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, cīnd au văzut lucrul acesta, au zis: "Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?"
55. Isus S-a īntors spre ei, i-a certat, şi le-a zis: "Nu ştiţi de ce duh sīnteţi īnsufleţiţi!
56. Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mīntuiască." şi au plecat īntr-alt sat.
57. Pe cīnd erau pe drum, un om i-a zis: "Doamne, Te voi urma oriunde vei merge."
58. Isus i-a răspuns: "Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-şi odihni capul."
59. Altuia i-a zis: "Vino după Mine!" "Doamne", I-a răspuns el, "lasă-mă să mă duc īntīi să īngrop pe tatăl meu."
60. Dar Isus i-a zis: "Lasă morţii să-şi īngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Īmpărăţia lui Dumnezeu."
61. Un altul a zis: "Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă īntīi să mă duc să-mi iau rămas bun dela ai mei."
62. Isus i-a răspuns: "Oricine pune mīna pe plug, şi se uită īnapoi, nu este destoinic pentru Īmpărăţia lui Dumnezeu."