Tu Ce Faci Cu Isus ?

    Ne apropiem sa sarbatorim moartea si invierea Domnului Isus, si nu putem sa nu cugetam adanc si cu multa seriozitate la acest eveniment fara asemanare in istoria cerului si al pamantului. De doua mii de ani se aminteste si se vorbeste despre acest eveniment. Pentru unii a devenit doar o "sarbatoare anuala", sau o "rutina", pentru altii "sarbatoarea altora" (a crestinilor); dar sunt si din acei pentru care ea este o Sarbatoare personala, Sarbatoarea care le-a facut posibila mantuirea si salvarea din pacat.

    Si nu trebuie sa ne mire ca sunt asemenea diferente esentiale in atitudinea pe care o au oamenii fata de aceste sarbatori. Diferentele au fost chiar de la inceput, de cand s-au produs aceste evenimente. Ele si-au avut si isi au esenta (radacina) in atitudinea pe care o are fiecare om in parte, fata de Isus Cristos. Desi par sa fie asa multe feluri de atitudini, in esenta sunt doar doua grupe: dusmani ai lui Cristos, sau urmasi ai lui Cristos.

    In primul rand as vrea sa amintesc pe dusmanii Domnului Isus Cristos, cei care L-au dat sa fie chinuit si rastignit. Primii dintre ei au fost preotii cei mai de seama si carturarii, tocmai ei care cunosteau Scripturile si care ar fi trebuit sa fie urmasii si slujitorii lui Isus Cristos - Mesia cel promis de Dumnezeu. Necredinta, mandria, dorinta de cinste, rautatea si ura, i-au impiedecat sa ia hotararea buna, sa se smereasca inaintea lui Mesia si sa-L urmeze. Ei L-au intrebat direct: "Esti Tu dar Fiul lui Dumnezeu?" Si El le-a raspuns: "Asa cum o spuneti; da, sunt" (Luca 22:70) Insa, in loc sa creada, ei au folosit aceasta marturisire ca sa-L rastigneasca.

    Tot in aceasta categorie intra si norodul, care intaratat de preotii cei mai de seama si de carturari, au strigat cu toata puterea si au cerut sa fie rastignit. Spre deosebire de preotii

cei mai de seama si de carturari, "norodul" nu avea prea multa cunostinta si nici nu era religios. Avea insa asemanari esentiale cu preotii cei mai de seama si carturarii: nu aveau credinta, erau rai si plini de ura. De aceea au strigat: "La moarte cu omul acesta si slobozeste-ne pe Baraba." (Luca 23:18) Si Baraba fusese aruncat in temnita pentru rascoala si omor.

    Sa privim apoi pe Pilat, guvernatorul roman. El a fost avertizat de sotia lui referitor la Domnul Isus: "Sa n-ai nimic a face cu neprihanitul acesta". (Matei 27:19) El insusi l-a cercetat pe Domnul Isus si a ajuns la convingerea ca Isus este imparat ("Deci un imparat tot esti...") si ca nu este nici o vina in El: "Eu nu gasesc nici o vina in omul acesta" (Luca 23:11). Si totusi Pilat pune sa-L bata si apoi Il da sa fie rastignit. Au fost deosebiri intre Pilat si ceilalti rastignitori, dar au fost si aici asemanari esentiale care i-a unit in aceeasi actiune; lipsa de credinta, rautatea si ura (daca nu avea rautate nu punea sa bata si nici nu dadea la moarte pe un nevinovat). In plus, gasim la el si dorinta de putere si marire; s-a temut ca nu cumva sa se puna rau cu Cezarul, ba chiar a folosit aceasta ocazie sa se imprieteneasca cu alt nelegiuit, cu Irod (Luca 23:12)

    Au fost acolo si ostasii care L-au batut, L-au scuipat si L-au batjocorit (Luca 23:36-37).

    Si poate ultimul loc unde ne-am gandi sa ne uitam dupa dusmani si batjocoritori, ar fi pe cruce... si totusi si acolo, talharul din stanga, desi rastignit, isi arata si el lipsa de credinta, ura si rautatea, cum poate: batjocorindu-L pe Domnul Isus.

    Chiar in grupul cel mai intim, intre ucenicii Lui, il gasim pe Iuda a carui dragoste de bani a fost mai mare decat credinta in Mesia.

    Deci, daca privim cu atentie, vedem ca necredinta, rautatea si ura, cauzele esentiale