smirna din mirul scump de nard, cu care L-a preimbalsamat Maria din Betania in vederea ingroparii Sale, ca pe Acela care Se aducea jertfa desavarsita pe Sine insusi.

    Cu aproape 800 de ani inainte L-a vazut si proorocul Isaia, ca Om al durerii, obisnuit cu suferinta, dispretuit, nebagat in seama, strapuns, Miel dus la macelarie si ca o oaie muta atunci cand a fost umilit si dezbracat de toata demnitatea si drepturile Sale. (Isaia 53) Dar a vazut si proslavirea Lui: Omul-Hristos glorificat, care va vedea rodul muncii sufletului Sau in urmasi si va imparti prada, smulsa de la uzurpatorul mostenirii sfintilor, cu cei puternici, care nu vor fi cei care au cucerit popoare si au creat imperii si cezari. Ci vor fi aceia care au biruit lumea prin credinta si puterea mortii prin suferinte si martiraj, urmati de toti copiii lui Dumnezeu care L-au iubit si L-au ascultat, caci toti au pret in ochii Lui si vor fi rasplatiti.

    L-a vazut si Daniel cel intelept si L-au asteptat cu dor sfant cei din ramasita credincioasa fagaduintei lui Dumnezeu. Asa au vazut, au grait, si au scris proorocii, asa marturisesc Scripturile Sfinte, asa cred si marturisesc cu viata toti copiii lui Dumnezeu. Sa se teama de aceasta marturie toti cei ce nu vor sa dea cinste Fiului! (Psalm 2:12)

    "IATA IMPARATUL VOSTRU" a zis Pilat cu dispret, cu ura si sarcasm, atunci cand L-a infatisat de ultima ora pe Domnul Isus poporului insetat de sangele Lui. In sinea lui Pilat si-a zis "daca asa arata imparatul vostru"... si a grait "Luati-L voi si rastigniti-l voi"! si, ca o ironie a sortii, o singura data a reusit sa fie ferm: atunci cand a refuzat cererea iudeilor sa modifice inscriptia pe care el a scris-o, ca sa fie pusa deasupra crucii Domnului Isus. Plictisit si iritat, Pilat n-a vrut, dar a vrut Dumnezeu ca adevarul sa ramana pe crucea Fiului Sau: "Isus din Nazaret, Imparatul Iudeilor". (Ioan 19:19-22)

    Cum s-a putut dezlantui o astfel de impotrivire fata de Imparatul de drept al pacii si al neprihanirii, o astfel de cruzime, un paroxism al urii si al rautatii

omenesti?! Acesta este rodul pacatului si al aliantei omului cu Satan inca din gradina Edenului.

    Imparatul nostru a murit in slabiciune, dar traieste prin puterea lui Dumnezeu! (2Corinteni 13:4) Si daca in slabiciune a biruit pe cei mai puternici vrajmasi ai omenirii, pe care nimeni nu i-ar fi putut birui: Satan, moartea, lumea si pacatul, ce va fi atunci cand Se va arata in plinatatea puterii si slavei maririi Sale?!

    Omul Isus Hristos si Imparatul cel Rastignit este miezul de foc al Evangheliei, iar invierea Sa glorioasa este taria vietii celei noi. Moartea n-a putut si nici nu avea dreptul sa tina prizonier un trup fara pacat, de aceea Sfantul lui Dumnezeu n-a vazut putrezirea! (Psalm 16:10)

    Sinteza sublima a Rascumpararii este magistral exprimata in cuvintele Sfintei Scripturi: "Hristos, care prin Duhul cel vecinic S-a adus pe Sine insusi jertfa fara pata lui Dumnezeu" (Evrei 9:14) cuvinte in care apare slava Prea Sfintei Treimi in unitatea, esenta si plenitudinea ei dumnezeiasca, vesnic prezenta si activa, nedespartita.

    Iubirea Tatalui si puterea de viata a Duhului cel Vecinic au incalzit samburele vietii care exista neatins de pacat in Omul Hristos Isus, ca si atunci cand acela?i Duh, la Cuvantul lui Dumnezeu a adus la viata pamantul cel pustiu si gol. (Genesa1:2) In linistea de Sabat a mormantului, in prezenta exclusiva a Prea Sfintei Treimi, samburele vietii dumnezeiesti din Fiul jertfei a rupt funiile si zagazurile mortii pentru totdeauna si a adus la lumina viata si neputrezirea. (2 Timotei 1:9-10)

    De aceea, noi avem un mare si unic Mantuitor, inaltat si proslavit la dreapta maririi dumnezeie?ti a Tatalui ca Omul Isus Hristos si singurul mijlocitor intre Dumnezeu si oameni. El a promis ca va veni a doua oara in deplina glorie si frumusete a sfinteniei Sale si atunci orice ochi Il va vedea, si cei ce L-au strapuns. (Apocalipsa 1:7)

Domnica Iovin 
Chicago, Illinois