Vechiul Testament Noul Testament  X 

Psalmi               1      2      3      4      5      6      7      8      9    10    11    12    13    14    15    16    17    18    19
    20    21    22    23    24    25    26    27    28    29    30    31    32    33    34    35    36    37    38    39
    40    41    42    43    44    45    46    47    48    49    50    51    52    53    54    55    56    57    58    59
    60    61    62    63    64    65    66    67    68    69    70    71    72    73    74    75    76    77    78    79
    80    81    82    83    84    85    86    87    88    89    90    91    92    93    94    95    96    97    98    99
  100  101  102  103  104  105  106  107  108  109  110  111  112  113  114  115  116  117  118  119
  120  121  122  123  124  125  126  127  128  129  130  131  132  133  134  135  136  137  138  139
  140  141  142  143  144  145  146  147  148  149  150


Capitolul 104

1. Binecuvīntează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti īmbrăcat cu strălucire şi măreţie!
2. Te īnveleşti cu lumina ca şi cu o manta; īntinzi cerurile ca un cort.
3. Cu apele Īţi īntocmeşti vīrful locuinţei Tale; din nori Īţi faci carul, şi umbli pe aripile vīntului.
4. Din vīnturi Īţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.
5. Tu ai aşezat pămīntul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.
6. Tu īl acoperisei cu adīncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,
7. dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat-o la fugă,
8. suindu-se pe munţi şi pogorīndu-se īn văi, pīnă la locul, pe care li-l hotărīsei Tu.
9. Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s-o treacă, pentruca să nu se mai īntoarcă să acopere pămīntul.
10. Tu faci să ţīşnească izvoarele īn văi, şi ele curg printre munţi.
11. Tu adăpi la ele toate fiarele cīmpului; īn ele īşi potolesc setea măgarii sălbatici.
12. Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri.
13. Din locaşul Tău cel īnalt Tu uzi munţii; şi se satură pămīntul de rodul lucrărilor Tale.
14. Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pămīntul să dea hrană:
15. vin, care īnveseleşte inima omului, untdelemn, care-i īnfrumuseţează faţa, şi pīne, care-i īntăreşte inima.
16. Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe cari i-a sădit El.
17. Īn ei īşi fac păsările cuiburi; iar cocostīrcul īşi are locuinţa īn chiparoşi;
18. munţii cei īnalţi sīnt pentru ţapii sălbatici, iar stīncile sīnt adăpost pentru iepuri.
19. El a făcut luna ca să arate vremile; soarele ştie cīnd trebuie să apună.
20. Tu aduci īntunerecul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun īn mişcare;
21. puii de lei mugesc după pradă, şi īşi cer hrana dela Dumnezeu.
22. Cīnd răsare soarele, ele fug īnapoi, şi se culcă īn vizuinile lor.
23. Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, pīnă seara.
24. Cīt de multe sīnt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu īnţelepciune, şi pămīntul este plin de făpturile Tale.
25. Iată marea cea īntinsă şi mare: īn ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.
26. Acolo īn ea, umblă corăbiile, şi īn ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace īn valurile ei.
27. Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.
28. Le-o dai Tu, ele o primesc; Īţi deschizi Tu mīna, ele se satură de bunătăţile Tale.
29. Īţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se īntorc īn ţărīna lor.
30. Īţi trimeţi Tu suflarea: ele sīnt zidite, şi īnoieşti astfel faţa pămīntului.
31. Īn veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!
32. El priveşte pămīntul, şi pămīntul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.
33. Voi cīnta Domnului cīt voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cīt voi fi.
34. Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.
35. Să piară păcătoşii de pe pămīnt, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvintează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!