Vechiul Testament Noul Testament  X 

Iov               1      2      3      4      5      6      7      8      9    10    11    12    13    14    15    16    17    18    19
    20    21    22    23    24    25    26    27    28    29    30    31    32    33    34    35    36    37    38    39
    40    41    42


Capitolul 2

1. Fiii lui Dumnezeu au venit īntr-o zi de s-au īnfăţişat īnaintea Domnului. Şi a venit şi Satana īn mijlocul lor şi s-a īnfăţişat īnaintea Domnului.
2. Domnul a zis Satanei: "De unde vii?" Şi Satana a răspuns Domnului: "Dela cutreierarea pămīntului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el."
3. Domnul a zis Satanei: "Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pămīnt. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu, şi se abate de la rău. El se ţine tare īn neprihănirea lui, şi tu Mă īndemni să-l perd fără pricină."
4. Şi Satana a răspuns Domnului: "Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui.
5. Dar ia īntinde-ţi mīna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui, şi sīnt īncredinţat că Te va blestema īn faţă."
6. Domnul a zis Satanei: "Iată, ţi-l dau pe mīnă: numai cruţă-i viaţa."
7. Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului pīnă īn creştetul capului.
8. Şi Iov a luat un ciob să se scarpine, şi a şezut pe cenuşă.
9. Nevastă-sa i-a zis: "Tu rămīi neclintit īn neprihănirea ta! Bleastămă pe Dumnezeu, şi mori!"
10. Dar Iov i-a răspuns: "Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim dela Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?" Īn toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc cu buzele lui.
11. Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi ţofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile cari-l loviseră. S-au sfătuit şi au plecat de acasă să se ducă să-i plīngă de milă şi să-l mīngīie.
12. Ridicīndu-şi ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Şi au ridicat glasul şi au plīns. Şi-au sfīşiat mantalele, şi au aruncat cu ţărīnă īn văzduh deasupra capetelor lor.
13. Şi au şezut pe pămīnt līngă el şapte zile şi şapte nopţi, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cīt de mare īi este durerea.