Vechiul Testament Noul Testament  X 

Iov               1      2      3      4      5      6      7      8      9    10    11    12    13    14    15    16    17    18    19
    20    21    22    23    24    25    26    27    28    29    30    31    32    33    34    35    36    37    38    39
    40    41    42


Capitolul 14

1. Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
2. Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
3. Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
4. Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.
5. Dacă zilele lui sīnt hotărīte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai īnsemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,
6. īntoarce-ţi măcar privirile dela el, şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfīrşitul zilei.
7. Un copac, şi tot are nădejde: căci cīnd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.
8. Cīnd i-a īmbătrīnit rădăcina īn pămīnt, cīnd īi piere trunchiul īn ţărīnă,
9. īnverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
10. Dar omul cīnd moare, rămīne īntins; omul, cīnd īşi dă sufletul, unde mai este?
11. Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rīurile,
12. aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cīt vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.
13. Ah! de m-ai ascunde īn locuinţa morţilor, de m-ai acoperi pīnă-ţi va trece mīnia, şi de mi-ai rīndui o vreme cīnd Īţi vei aduce iarăş aminte de mine!
14. Dacă omul odată mort ar putea să mai īnvieze, aş mai trage nădejde īn tot timpul suferinţelor mele, pīnă mi se va schimba starea īn care mă găsesc.
15. Atunci m-ai chema, şi ţi-aş răspunde, şi ţi-ar fi dor de făptura mīnilor Tale.
16. Dar astăzi īmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
17. călcările mele de lege sīnt pecetluite īntr-un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi īn sarcina mea.
18. Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stīnca din locul ei,
19. cum este mīncată piatra de ape, şi cum este luat pămīntul de rīu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
20. Īl urmăreşti īntr-una, şi se duce; Īi schimonoseşti faţa, şi apoi īi dai drumul.
21. De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sīnt īnjosiţi, habar n-are.
22. Numai pentru el simte durere īn trupul lui, numai pentru el simte īntristare īn sufletul lui."