Vechiul Testament Noul Testament  X 

Iov               1      2      3      4      5      6      7      8      9    10    11    12    13    14    15    16    17    18    19
    20    21    22    23    24    25    26    27    28    29    30    31    32    33    34    35    36    37    38    39
    40    41    42


Capitolul 12

1. Iov a luat cuvīntul şi a zis:
2. "S-ar putea zice, īn adevăr, că neamul omenesc sīnteţi voi, şi că odată cu voi va muri şi īnţelepciunea!
3. Am şi eu minte ca voi, nu sīnt mai pe jos decīt voi. Şi cine nu ştie lucrurile pe cari le spuneţi voi?
4. Eu sīnt de batjocura prietenilor mei, cīnd cer ajutorul lui Dumnezeu: dreptul, nevinovatul, de batjocură!
5. Dispreţ īn nenorocire!-iată zicerea celor fericiţi: dă brīnci cui alunecă cu piciorul!
6. Jăfuitorilor li se lasă corturile īn pace, celor ce mīnie pe Dumnezeu le merge bine, măcar că Dumnezeul lor este īn pumn.
7. Īntreabă dobitoacele, şi te vor īnvăţa, păsările cerului, şi īţi vor spune;
8. vorbeşte pămīntului, şi te va īnvăţa; şi peştii mării īţi vor povesti.
9. Cine nu vede īn toate acestea dovada că mīna Domnului a făcut asemenea lucruri?
10. El ţine īn mīnă sufletul a tot ce trăieşte, suflarea oricărui trup omenesc.
11. Nu deosebeşte urechea cuvintele, cum gustă cerul gurii mīncările?
12. La bătrīni se găseşte īnţelepciunea, şi īntr-o viaţă lungă e priceperea.
13. La Dumnezeu este īnţelepciunea şi puterea; sfatul şi priceperea ale Lui sīnt.
14. Ce dărīmă El, nu va fi zidit din nou; pe cine-l īnchide El, nimeni nu-l va scăpa.
15. El opreşte apele şi totul se usucă; El le dă drumul, şi pustiesc pămīntul.
16. El are puterea şi īnţelepciunea; El stăpīneşte pe celce se rătăceşte sau rătăceşte pe alţii.
17. El ia robi pe sfetnici, şi turbură mintea judecătorilor.
18. El desleagă legătura īmpăraţilor, şi le pune o frīnghie īn jurul coapselor.
19. El ia robi pe preoţi; El răstoarnă pe cei puternici
20. El taie vorba celor meşteri la vorbă; El ia mintea celor bătrīni.
21. El varsă dispreţul asupra celor mari; El desleagă brīul celor tari.
22. El descopere ce este ascuns īn īntunerec, El aduce la lumină umbra morţii.
23. El face pe neamuri să crească, şi El le nimiceşte; El le īntinde pīnă departe, şi El le aduce īnapoi īn hotarele lor.
24. El ia mintea căpeteniilor poporului, El īi face să rătăcească īn pustiuri fără drum,
25. unde bījbăie prin īntunerec, şi nu văd desluşit; El īi face să se clatine ca nişte oameni beţi.