Vechiul Testament Noul Testament  X 

Geneza               1      2      3      4      5      6      7      8      9    10    11    12    13    14    15    16    17    18    19
    20    21    22    23    24    25    26    27    28    29    30    31    32    33    34    35    36    37    38    39
    40    41    42    43    44    45    46    47    48    49    50


Capitolul 17

1. Cīnd a fost Avram īn vīrstă de nouăzeci şi nouă ani, Domnul i S-a aratat, şi i-a zis: "Eu sīnt Dumnezeul Cel atotputernic. Umblă īnaintea Mea, şi fii fără prihană.
2. Voi face un legămīnt īntre Mine şi tine, şi te voi īnmulţi nespus de mult".
3. Avram s-a aruncat cu faţa la pămīnt; şi Dumnezeu i-a vorbit astfel:
4. "Iată legămīntul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri.
5. Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam; căci te fac tatăl multor neamuri.
6. Te voi īnmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri īntregi; şi din tine vor ieşi īmpăraţi.
7. Voi pune legămīntul Meu īntre Mine şi tine şi sămīnţa ta după tine din neam īn neam; acesta va fi un legămīnt vecinic, īn puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.
8. ţie, şi seminţei tale după tine, īţi voi da ţara īn care locuieşti acum ca străin, şi anume īţi voi da toată ţara Canaanului īn stăpīnire vecinică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor."
9. Dumnezeu a zis lui Avraam: "Să păzeşti legămīntul Meu, tu şi sămīnţa ta după tine, din neam īn neam.
10. Acesta este legămīntul Meu pe care să-l păziţi īntre Mine şi voi, şi sămīnţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească īntre voi să fie tăiat īmprejur.
11. Să vă tăiaţi īmprejur īn carnea prepuţului vostru: şi acesta să fie semnul legămīntului dintre Mine şi voi.
12. La vīrsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat īmprejur, neam după neam: fie că este rob născut īn casă, fie că este cumpărat cu bani dela vreun străin, care nu face parte din neamul tău.
13. Va trebui tăiat īmprejur atīt robul născut īn casă cīt şi cel cumpărat cu bani; şi astfel legămīntul Meu să fie īntărit īn carnea voastră ca un legămīnt vecinic.
14. Un copil de parte bărbătească netăiat īmprejur īn carnea prepuţului lui, să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legămīntul Meu."
15. Dumnezeu a zis lui Avraam: "Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai; ci numele ei să fie Sara.
16. Eu o voi binecuvīnta, şi īţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvīnta, şi ea va fi mama unor neamuri īntregi; chiar īmpăraţi de noroade vor ieşi din ea."
17. Avraam s-a aruncat cu faţa la pămīnt şi a rīs, căci a zis īn inima lui: "Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?"
18. Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: "Să trăiască Ismael īnaintea Ta!"
19. Dumnezeu a zis: "Cu adevărat, nevastă-ta Sara īţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi īncheia legămīntul Meu cu el, ca un legămīnt vecinic pentru sămīnţa lui după el.
20. Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, īl voi binecuvīnta, īl voi face să crească, şi īl voi īnmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte, şi voi face din el un neam mare.
21. Dar legămīntul meu īl voi īncheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta."
22. Cīnd a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a īnălţat dela Avraam.
23. Avraam a luat pe fiul său Ismael, pe toţi ceice se născuseră īn casa lui, şi pe toţi robii cumpăraţi cu bani, adică pe toţi cei de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam, şi le-a tăiat īmprejur carnea prepuţului, chiar īn ziua aceea, după porunca, pe care i-o dăduse Dumnezeu.
24. Avraam era īn vīrstă de nouăzeci şi nouă de ani, cīnd a fost tăiat īmprejur īn carnea prepuţului său.
25. Fiul său Ismael era īn vīrstă de treisprezece ani, cīnd a fost tăiat īmprejur īn carnea prepuţului său.
26. Avraam şi fiul său Ismael au fost tăiaţi īmprejur chiar īn ziua aceea.
27. Şi toţi oamenii din casa lui: robi născuţi īn casa lui, sau cumpăraţi cu bani dela străini, au fost tăiaţi īmprejur īmpreună cu el.